Adaugat in: Choppermom

Cancerul, boala care îți schimbă viața

11:04 Cancerul, boala care îți schimbă viața.

Oh, de multe ori am ezitat să scriu despre asta, dar prietenii tot mă împing să o fac. În anii 2010/2012, am primit acest diagnostic, în urma unor analize de rutină după ce am leșinat în mijlocul parcului. Mă simțeam slăbită de câteva luni dar am pus pe premiza oboselii, examene, stres. Nu m-am gândit niciodată că de fapt corpul meu îmi spunea că este bolnav. Atunci când oncologul mi-a dat crunta veste am fost șocată, îmi tot suna asta în cap " dar sunt atât de tânără, nu am nici 24 de ani, nu am fost bolnavă niciodată, nu am stat în spital niciodată, de ce eu?" mai târziu mi-am răspuns singura la acest gând.

Majoritatea pacienților diagnosticați se întreabă : " de ce?", cred ca toți de fapt, se întreabă acest lucru. Și te afunzi în aceasta întrebare mult timp. După aflarea diagnosticului mi-am luat o pauza de la tot și am gândit o strategie, sa urmez tratamentul,să-mi termin facultatea, să merg la munca și etc. Părea simplu. Doar că... Nu s-a potrivit.

Era destul de avansat, și rutina zilnica îmi aducea mult stres și implicit epuizare. Plecam la ora 5:30 de acasă și reveneam la ora 21:00, munca, facultate, voluntariat. În tot acest timp trebuia să-mi urmez tratamentul, care te slabea fizic și psihic, eram singura fata de nici 24 de ani plină de ace, pusă pe un pat gri într-o camera albă, pe peretele din stânga era un poster cu un text motivațional "cancerul nu este sfârșitul vieții", eh oare? Deja mă enerva acest poster, am rugat asistenta să-l de-a jos că nu-l suport, se uita atât de ciudat la mine.

A urmat luni de tratament, nici o îmbunătățire...atunci am decis sa-mi anunț prietenii, familia de acest diagnostic. Pentru mulți a fost un șoc, pentru alții credeau ca este o glumă proastă, aveam acest obicei.

Aici m-a cuprins panica.

Nimic din ce am programat nu s-a ținut de plan, nimic.

A trebuit sa renunț la muncă, la facultate am găsit înțelegere, voluntariat încă făceam, de ce? Uitam de starea mea, a face bine îmi făcea bine, stăteam și 10 h în spital, mă hrăneam cu asta, îmi aducea liniște și pace, gândul că moartea stă pe umărul meu devenise o povară, una grea de dus, iar voluntariatul mi-a adus aminte ce înseamnă viață, să lupți pentru viață.

Atunci când, nici un medic din România nu mi-a mai dat șanse am cautat în alta țară. Republica Moldova și Rusia. În România dacă ai cancer și nu ai o baza materială ești condamnat de 2 ori la moarte. Tratamentul este unul foarte scump, uneori decontat ( pensionari etc) eu nu m-am încadrat la nici o categorie. Costul a fost suportat de mine 100%.

După luni de tratament în afara țării s-a văzut prima îmbunătățire, aveam 35 de kg un păr rar și fără dinți ( efectele tratamentului) piele uscată, fără gene, fără sprâncene, evitam oglinda...plângeam dacă mă uitam.

Am vândut tot, am renunțat la multe pentru viață.

După 8 luni de tratament și fără contact cu exteriorul am prins viață. M-am dus pentru prima dată singura la baie, știu vi se pare un efort minim dar pentru mine a fost ca o escaladare pe Everest. După atâtea luni de boală,și o comă de 2 săptămâni am fost pe Everest, pardon! la baie, singură.

Și acum mă întrebați ce s-a întâmplat cât am fost în comă, Ei, bine... Te vezi pe tine, ce ai făcut bun viața asta, ce nu ai făcut bine, ce ai stricat, ce ai reparat, cat și cum ai ajutat, îți vezi viața în detaliu.

Cancerul mi-a schimbat viața, acest diagnostic mi-a pus prioritățile în ordine, m-a schimbat ca om, de la diva de București am ajuns regina chiftelelor din Bucovina. Am învățat că viața trebuie prețuită, am învățat sa trăiesc frumos și fără prea multe nevoi, simplu.

Când am primit verdictul " remise" sau remisiune, am înviat. Ce înseamnă? Că acest dușman este încă acolo și poate reveni oricând, totul depinde de tine. Trăiești cu frica revenirii toată viața. Cancerul nu pleacă, se ascunde, uneori atât de bine încât prinzi 80 de ani, alteori te păcălește, iar acest lucru poate duce la deces. În secțiile de oncologie nu se vorbește de: moarte, pierderi, regrete, nimeni nu îndrăznește, fiecare ține pentru el aceste gânduri sau dorințe. Eu mi-am organizat și înmormântarea...în gând, în inimă. Poate asta l-a speriat pe dușman, nu știu.

Acum după 5 ani încă trăiesc frumos, am un copil, o familie, o viață plina de zâmbete. Cancerul îți schimbă viața, îți aduce aminte ce trebuie trăit și cum, Râd mai mult, Iubesc intens, Am învățat să stau în ploaie doar pentru miros, iar fiul meu o poate confirma. Ador mirosul de brad, de rășină. Toate aceste lucruri nu le făceam înainte, eram un roboțel într-un oraș, unul dintre cele mai aglomerate orașe din lume.

Și uite cum mi-a răspuns singura la întrebarea : de ce eu?. Pentru că am uitat să trăiesc, sa mă bucur, sa râd, să iubesc.

Acum îmi sărut copilul pe cap și ii miros pielea, așa miroase viața

.

Articole vechi
Și eu sunt obosită, cu un singur copil

Și femeile cu un singur copil, sunt mame... Maternitatea nu este ușoară, del

LECTII / 01-11-2020
Cheltuiala mea, inutilă

Cheltuiala mea, inutilă sau febra cumpărăturilor Viitoarele mămici au u

SFATURI / 06-10-2020
Sa dezlegam un mit...

Sirop ( suplimente alimentare) pentru imunitate. Ce este imunitatea? Imuni

NUTRITIE / 10-04-2020
Nu sunt un om bun

Nu mi-am dorit niciodata asta Sunt a dracu, lupt pentru dreptate, pentru tot

CHOPPERMOM / 10-04-2020
Cu diversificarea dupa noi, pe munti

Prima excursie cu bebe, in plina diversificare. Toate mamicile fug de diversifi

NUTRITIE / 10-04-2020
Pentru ca asta inseamna casatoria!

Da, stau in spatele sau, in spatele sotului meu... Pentru ca asta ne-am jurat

CHOPPERMOM / 10-04-2020
Eroul meu

Zilele trecute am trecut printr-un ocean de sentimente, am injurat, am plans, am

CHOPPERMOM / 10-04-2020
Saltul mental

Saltul mental Povestea lui începe cu: un bebeluș agitat, nu doarme, nu s

CHOPPERMOM / 11-08-2020